Cu mai mulți ani în urmă am scris o scrisoare, unei prietene pe care nu o mai văzusem de foarte mult timp... acum după alți ani, probabil că nu o s-o mai văd niciodată... Victoria Kouvas deține multe dintre tablourile mele din perioada în care obișnuiam să expun, toate fiind expuse pe pereții vilei sale de pe o coastă cu privire panoramică către Limassol. După o perioadă grea în viața mea, m-am gândit să o contactez... într-un fel, îmi doream o legatură cu trecutul... undeva unde o parte din sufletul meu este conservat... În ultima scrisoare primită de la ea, mă întreba dacă m-am schimbat... Când am decis că a venit timpul să-i răspund, am încercat să-i scriu câteva propoziții din care ea ș-ar da seama că timpul nu m-a schimbat, pentru că într-adevăr nu m-am schimbat, sau măcar așa simt... Așadar i-am printat scrisoarea pe o hârtie de calitate bună și am semnat-o cu stiloul, apoi i-am trimis-o prin poștă.
Când mi-a scris înapoi, mi-a spus că a fost tare impresionată, nu atât de conținutul scrisorii cât de gest în sine, și undeva printre rânduri a întrebat: "Cum mai ești, ca artist... după atâția ani?"
Atunci am decis să îi raspund printr-o altă scrisoare, prezentată în aceeași manieră:
"Sincer, nu știu! Viața mea s-a complicat în ultima vreme, mai mult sau mai puțin, așa cum cred că se întâmplă fiecăruia dintre noi. Să renunț? Nu! Merg înainte chiar dacă tind să mă lovesc constant de probleme. Și deși nu pot spune că mă îmbogățesc din asta, muncesc mult spunându-mi: "Sunt pe drumul cel bun, acela pe care mi l-am propus dintotdeauna... ca artist."
A few years back I wrote a letter to a friend I haven’t seen for a very long time... now after more years have passed, I might never get to see again... Victoria Kouvas holds dear many paintings of mine from the period I was exhibiting paintings, all decorating her villa, built on a coast which oversees a gorgeous panoramic view of Limassol. After a rough time in my life, I thought of reaching her... I think mostly because I needed a connection with the past... to somewhere, where part of my soul is left behind... Therefore I wrote to her and I thought I should do it in a way she will recognise I haven't change much, because I didn't, or so I think... And yes, I wrote a letter, printed it on a good quality paper and signed it with a fountain pen and sent it by post.
As she wrote me back she told me that it touched her, merely the content, but more the gesture and somewhere there, she was asking: "How are you as an artist, these days?"
Therefore I decided to write back:
"I really don’t know! Life’s been complicated, later, as it seems to have been to all. To me not more or less. Slowing down? No! I keep going and get into bumps as usually and although with not much financial gain, I work myself to hell and back and think, "Am I on a good path to getting where I set up to go from the beginning... as an artist."
"Încercând să îmi complementez nevoia de a duce pictura mai departe, m-am apucat de fotografie. Această nouă îndeletnicire mă ține fericit, pentru că peste încercările la care mă pune, astistic vorbind, partea tehnică a procesului mi se pare interesantă. Este ca și cum folosești obiectivele în loc de pensule și diferite niveluri de expunere pentru a controla umbrele printr-un proces invers picturii dar cu același efect și timpul pare să se contracte de fiecare dată când încerc să surprind cea mai perfectă compoziție fără a fi nevoie să mă murdăresc pe mâini. Altfel spus, de fiecare dată când trebuie să apăs declanșatorul camerei, simt ca și cum am realizat un tablou perfect, deși nu de fiecare dată acest lucru este adevărat. Parcă îmi dezvoltă simțurile și cred că motivul pentru care mă satisface această senzatie îl cunoști: Întotdeauna am fost un pictor puturos."
"For complementing my need to take painting further, I picked up photography. That makes me happy, for beyond its artistic challenges, dealing with images while mingling with a camera, it's fun. It's like using lenses for brushes and T-stops for shadows as an inverted process to painting, and time shrinks as I try to find a snap shot to create the most perfect work of art without getting messed up in paints and all that. If you want, each time I press the camera shutter, I feel like I got the perfect painting, and that is very satisfying, although not each time is true. It enriches my senses and I guess I like that feeling, because as you know: I was always a lazy painter."
"Singurul lucru care mă înspăimântă însă, este acela că poate într-o zi mă voi plictisi și de această îndeletnicire. Și știi de ce? Fotografia pare să fie precum o partidă de sex ocazională care te satisface doar momental pentru că îi lipsește preludiul. Pictura pare să fie ca atunci când petreci o zi întreagă în pat cu persoana iubită și apoi când soarele apune și atingi momentul extrem, te sleiește de putere dar te lasă complet împlinit."
"extras din scrisoarea catre Victoria Couvas, Cipru, 02/11/2011"
"I'm only afraid I might one day grow bored of it too. You know why? Photography is like a quick act of sex, it satisfies one but only for a short while. It's like a love act which lacks the prelude. Painting is more like a day in bed with the loved one and as the sun sets and hits the magic hour, it elevates to the extraordinary, to the act of love, leaving you exhausted, but damn good fulfilled."
"extras din scrisoarea catre Victoria Couvas, Cipru, 02/11/2011"
BOUDOIR PHOTOGRAPHY (A STUDY OF FEELING)
(not uploaded yet due to permissions status)
"I'm only afraid I might one day grow bored of it too. You know why? Photography is like a quick act of sex, it satisfies one but only for a short while. It's like a love act which lacks the prelude. Painting is more like a day in bed with the loved one and as the sun sets and hits the magic hour, it elevates to the extraordinary, to the act of love, leaving you exhausted, but damn good fulfilled."
“Excerpt from the letter to Victoria Couvas, Cyprus, 02/11/2011”
No comments:
Post a Comment