CĂLĂTORIE

PENINSULA BALCANICĂ - 1






INTRODUCERE:


  Povestea asta a început cu un an în urmă. Producătorul pentru care lucram, a prins, printr-o relație de familie, atenția unui Producător american care voia să prospecteze piața românească de film, cu un scenariu de acțiune: O poveste comercială, cu potențial la public, un film care se înscrie în standardele moderne ale filmului de acțiune, gen „Taken”, dar cu un substrat interesant aproape original:  În loc de tatăl „over protective” încercând să își scoată odrasla de la mafioții turci sau de altă naționalitate barbară, fără scrupule, povestea asta este despre o vendeta între mafia italiană și cea albaneză, bineînțeles plecând tot de la o intriga construită pe dragostea pentru copil, dar piperată cu mândrie și credință. Deși localizat în New Jersey filmul ăsta putea fi realizat în România, în mare parte, ajutat de o scenografie bine desenată și câteva plate-uri cu CGI realizate pe un buget decent și nu în ultimul rând, de ochiul unui regizor cu experiență care știe să ascundă izul specific zonei și să îl scoată în evidență pe cel cerut, reinventat de imaginația și experiența sa și a celorlalți artiști din echipă. Nu ar fi fost prima dată când un astfel de proiect este realizat aici, s-au facut multe de-a lungul istoriei cinematografiei, poate cel mai recent fiind povestea Harley Davidson a celor de la Discovery Channel, film care a fost realizat în întregime în România.





Când spun a prins, mă refer la faptul ca noi am fost probabil, unii dintre cei care au luat parte la campania de bugetare a acestui film, pentru că deși ajunși la „pitch” printr-o relație, nu există producător american care să se bazeze doar pe relații.  Ei știu că indiferent de ofertă, când ajungi pe o piața nouă trebuie sa iei toate ofertele în considerație.  Noi, deși conștienți de faptul că avem o singură șansă de a prinde acest proiect, l-am bugetat corect. Chiar dacă eu întotdeauna am știut că asta nu este o tactică tocmai bună atunci când ai de-a face cu un producător care nu cunoaște piața. Regula este să nu încerci să îl momești cu preturi mici: majoritatea se vor speria de bugetul redus, propus, considerând că are de-a face cu amatori și atunci vor apela la studiouri mari, consacrate, care au platouri și echipament și le oferă lor cumva siguranță, chiar dacă aceștia îi vor bugeta scenariul mult peste prețurile locale pentru exact aceleași elemente. În fine, nu asta este povestea – noi independenții încă mai credem că sinceritatea este un atu, deși cu mai mulți ani în urmă, pe când lucram pentru MediaPro și bugetam filme străine, un alt producător american, odată ce i-am prezentat un buget mult mai mic decât limita sa, mi-a spus: "De ce mi-as dori eu un buget mai mic? Daca fac filmul la un preț mai mic crezi că mai pot apoi să mă duc altă dată la investitori și să le propun un film cu un buget mai mare? Îmi vor spune: pentru ce ai nevoie, du-te și fă-l în România pe bani puțini.  Eu câștig din procent, pe mine nu mă interesează sa fac filme cu buget mic!"

Sună corect, deși eu încă cred că noi trebuie să fim în continuare sinceri și în astfel de cazuri el este acela care trebuie acum să profite, putând să ajungă la bugetul propus, adăugând mai multe elemente de calitate proiectului, precum actori mari etc, și astfel, într-un final, să ridice calitatea proiectului.  Ei bine, noi am ales să fim sinceri pentru că, ajungând la el printr-o relație, știam de unde vin banii și de fapt încercam să îl ajutăm. Într-un final a fost alegerea lui, de altfel, filmul se află și acum în fază de prospecție, producătorul ne-decizându-se încă unde să îl facă, fiind probabil blocat și din alte motive. Oricum asta este o chestie pe care noi românii nu o înțelegem, pentru ca noi suntem mai apreciați atunci când reușim să ajutăm patronul să nu cheltuiască ci doar să câștige, chiar cu prețul de a ne strica propriile relații, negociind cu oamenii din echipă până acolo unde îi muncim pe gratis și peste program: Și asta pentru că în ultimii 20 de ani, am lucrat cu șefi precum cei care au condus studiourile noastre, care nu investesc, nu lucrează pe procent ci doar supraviețuiesc din ceea ce reușesc sa pună de-o parte.


Am bugetat filmul așa cum l-aș fi bugetat dacă l-aș fi regizat eu. Bine și fără să îmi bat joc de bani. M-am atașat de proiectul acela, așa cum o fac de fiecare dată când petrec destul de mult timp pe un proiect. M-a intrigat sensibilitatea poveștii care, deși lipsită de originalitate prin forma sa de film de acțiune comercial, aducea totuși ceva nou prin faptul că cineva, deși conștient de faptul că vendeta este cunoscută ca o meteahna italiană, și-a propus să aducă în același spectru și o intrigă albaneză, nație care de fapt stă la originea vendetei, pe care italienii doar au importat-o și au făcut-o populară. De altfel, nu judec indolența universală, pentru că și eu deabia am aflat aceste lucruri, cum am aflat de altfel că pe noi românii ne leagă foarte multe alte lucruri de albanezi, pentru că nici eu, precum mai toată lumea pe care o cunosc, nu știam mai nimic despre Albania.





Pe când încă lucram la scenariu și la buget, iubita mea de atunci, acum când scriu, soția mea, diplomat de carieră, a venit cu ideea să plecăm în Albania.  Am susținut-o în totalitate: eram cumva fascinat de idee și de coincidență.  Mă gândeam că, deși acum aproape conștient că nu voi face parte din realizatorii filmului "Besa", măcar destinul îmi deschidea calea către o nouă regiune, puțin cunoscută mie, și care merită cercetată.  Întotdeauna am fost un geek pentru aventuri pe tărâmuri necunoscute.  Nu, nu m–au fascinat albanezii niciodată, nici măcar nu știam cine sunt sau de unde se trag ei.  Nu am întâlnit mulți albanezi până acum, dar mi s-a părut interesant de cercetat măcar așa pentru propria-mi cultură, mai ales acum când am ajuns la un alt nivel spiritual și aceste lucruri par mai importante.

A trecut de atunci aproape un an și azi, când scriu acest eseu, mă aflu în Tirana, Albania. Mi-am propus să scriu despre această experiență acum când impresia mea este proaspătă.  Am realizat că noi, mai toți "Europenii", avem o imagine încețoșată despre această zonă, formată mai mult din prejudecăți care ne fac să îi disprețuim cumva pe acești oameni și această țară.  Deși în parte conștient de motivul real al acestui fenomen, pentru că și eu provin dintr-o țară a cărui imagine a fost știrbită în ultimii 27 de ani de "libertate", aș putea spune că este, precum și la noi, și vina lor, pentru că nu s-au deschis către lume, pentru că nu și-au promovat îndeajuns țara și au exportat până mai de curând numai sărăcie și violență.

Spunând asta îmi dau din nou seama cât de mult se aseamănă acești oameni și destinul lor cu noi românii: Mă uit doar cu câțiva ani înapoi și văd cum era prezentată imaginea României pe plan internațional. Cum posturile internaționale difuzau numai materiale denigratoare în edițiile de știri, materiale care într-un final au format opinia universală despre noi, imaginea de barbari, de țară cu oameni săraci, inculți și necivilizați, pe care până și cei care acum sunt cei mai oropsiți, refugiații sirieni, au făcut tot posibilul să o ocolească și cei ajunși aici din greșeală, au bufnit în hohote de plâns de parcă ar fi ajuns în junglă.

Cu toate astea, în ultima vreme, odată cu extinderea sărăciei la nivel mondial, datorită crizei economice și a exploziei balonului cu vid care reprezenta “Prosperitatea Vestului” și care era doar o iluzie,  acest fel de propagandă defăimătoare a început să dispară și lumea întreagă promovează acum o imagine pozitivă a României. Acum suntem dați drept exemplu și lăudați pentru creșterea economică și inițiativele noastre împotriva corupției, deși poporul român se luptă cu corupția încă din 90, de pe vremea mineriadelor și nimeni nu a observat asta până acum. Acum când le-a ajuns cuțitul la os și celor din țările, așa zis civilizate, intersul pentru această zonă a crescut pentru că roata se învârte și deși conform istoriei aici s-au pus bazele civilizației Europene, Balcanii reprezintă azi o nouă lume nouă, o nouă piață de desfacere a produselor din vest, o nouă vacă de muls. Aș vrea să cred că acest fenomen va aduce prosperitate zonei și va readuce Balcanii acolo unde le e locul, în Europa, dar sunt sigur că Albania, care asemenea României, este o țară frumoasă cu un potențial nemaipomenit și cu un popor mândru care ține încă la limba și la identitatea sa națională, va mai avea mult de suferit până când va reuși să își transforme imaginea într-una pozitivă, și cred că noi, cei care am trecut deja prin această experiență și rănlle noatre sunt încă proaspete, putem juca un rol important în a ajuta acestă țară să se dezvolte, să își prezinte adevărata față în ochii lumii, și astfel să contribuie la stabilitatea zonei pentru ca noi toți de aici să ne putem reidentifica cu strămoșii noștri Tracii, ca cei care au creat prima civilizație Europeană, bazată pe spiritual și nu pe violență și cuceriri cum a fost civilizația, mult mai târzie, Romană, care s-a inspirit la rândul ei, tot de la un trac de success, pe nume Alexandru Macedon, și a cărui influență am trăit-o cu toții pe parcursul ultimilor 2000 de ani.




Știm că civilizația Tracă, îngropată de mult în negurii istoriei de către vestul prosper, din a cărui teagmă făceau parte și Dacii, despre care Herodot scria că sunt “cei mai drepți și mai viteji dintre Traci”, se întindea peste toată peninsula balcanică și de aceea toate popoarele din balcani împart aceiași istorie, limbă și destin, indiferent de influențele care au urmat în istorie, precum cele ilirice, otomane sau slave.




VA URMA


No comments: